O nouă inițiativă de rezoluție la Consiliul Europei: Impactul migrației muncii asupra copiilor rămași acasă

joi, aprilie 26th, 2018 @ 9:55PM

În contextul particpării la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Strasbourg, 23-27 aprilie 2018, senatorul Viorel Badea a depus moțiunea pentru rezoluție cu tema: Impactul migrației muncii asupra copiilor rămași în țările lor de origine.

Alături de senatorul Badea, în calitate de inițiator, s-au alăturat acestui demers membri ai Delegației Parlamentului Românei la APCE și parlamentari aparținând delegațiilor parlamentare din Germania, Irlanda, Portugalia, Belgia, Republica Moldova, Croația, Lituania, Polonia și Georgia.

Această inițiativă vine în contextul în care este nevoie de un semnal politic clar în vederea identificării unor soluții cât mai grabnice pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate din motive ce țin de susținerea financiară a familiei.

Această stare de fapt, care vizează în special statele din Europa de Est, a devenit un fenomen extrem de preocupant la nivel social, întrucât acceptarea unor astfel de locuri de muncă presupune sacrificarea vieții de familie și punerea în pericol a dezvoltării armonioase a acestor copii. Privarea copiilor de părinți și viceversa are loc în contextul unei piețe libere a muncii care consideră că lucrătorii, precum bunurile, pot fi mutați oriunde în Europa fără ca viața lor de familie să reprezinte un impediment.

Evitarea perpetuării acestor situații dramatice reclamă din partea statelor membre ale Consiliului Europei, și în special a parlamentelor naționale în calitatea acestora de foruri legiuitoare, o reacție cât mai promptă prin adoptarea unor măsuri urgente și tangibile în plan legislativ.

Biroul APCE va examina oportunitatea acestei moțiuni pentru rezoluție și, în caz afirmativ, va sesiza comisia de resort a Adunării, în vederea redactării unui raport. În baza raportului, va fi elaborat un proiect de rezoluție care va intra în dezbatere și va fi supus votului membrilor Adunării, atât în comisie, cât și în plen.

Posted by
Categories: APCE, Stiri
Tags: , , ,

No comments yet. Be the first!
Leave a Reply

On The Campaign Trail

Check the dates and see when we're in your town!
Do NOT follow this link or you will be banned from the site!