Viorel Badea: „Şase mandate de senatori şi deputaţi pentru diaspora reprezintă o cifră meschină”

miercuri, noiembrie 23rd, 2016 @ 10:46PM

Viorel Badea este numele care va deschide lista pentru Diaspora la alegerile din 11 decembrie din partea PNL. Badea va candida pentru un post de senator. Ziarul Mesagerul Românesc a stat de vorbă cu senatorul liberal pentru a afla care este proiectul său pentru românii stabiliţi peste hotare şi cum vede domnia sa scrutinul de luna viitoare.

Marius Marin: Românii din diaspora au posibilitatea, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, să voteze prin corespondenţă. Această modificare a sistemului electoral ar trebui să ducă la evitarea neregulilor care s-au înregistrat la prezidenţialele din 2012. Credeţi că vom mai avea cozi în secţiile de votare din străinătate?

Viorel Badea: Scrutinul din 11 decembrie nu va mai stârni, din păcate, acelaşi interes electoral pe care l-au generat alegerile prezidenţiale din 2014. Pe cale de consecinţă, la alegerile parlamentare nu vor mai exista aceleaşi cozi ca în 2014.

Marius Marin:  În jur de 9.000 de români din diaspora au optat pentru votul prin corespondenţă. De ce credeţi că s-au depus atât de puţine cereri, în condiţiile în care în străinătate trăiesc în jur de 4 milioane de conaţionali?

Viorel Badea: Politic vorbind, iniţiativa introducerii unei noi proceduri de vot care să asigure o participare electorală optima la nivel global a românilor de pretutindeni a fost şi rămâne salutară. La nivel tehnic, însă, metodologia de vot a fost complicată la maximum de către amendamentele introduse de majoritatea socialistă din Comisia de cod electoral din Parlament. În plus, campania de informare organizată de Autoritatea Electorală Permanentă în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe a fost lansată tardiv şi nu a avut, nici pe departe, efectul scontat.

Marius Marin: Ministerul Afacerilor Externe a dispus suplimentarea numărului de secţii de votare în străinătate. Cu toate acestea românii cu drept de vot susţin că numărul acestora este insuficient. Sunt pregătite autorităţile să organizeze, fără probleme, alegerile de luna viitoare?

Viorel Badea: Sunt convins că luna viitoare nu vor apărea niciun fel de probleme la secţiile de votare, aşa cum s-a întâmplat acum 2 ani. Practic, numărul secţiilor de votare organizate de guvernul Cioloş este cel mai consistent din istoria organizării de alegeri politice în afara României. Sunt, practic, state în care numărul secţiilor de vot s-a dublat faţă de alegerile prezidenţiale din 2014. În plus, în cadrul secţiilor de vot, apare o nouă figură faţă de ultimul scrutin organizat de autorităţile române: un operator de calculator care înregistrează online documentul de identitate românesc al alegătorului pentru a se putea evita votul dublu.

Marius Marin:  Există 6 mandate de senatori şi deputaţi pentru diaspora. Nu vi se pare o cifră mică, dacă ne raportăm la numărul de români stabiliţi peste hotare?

Viorel Badea:  Este o cifră meschină, o cifra care arată interesul pe care majoritatea PSD din Parlamentul României îl manifestă faţă de comunităţile româneşti de pretutindeni. După cum ştiţi, Partidul Naţional Liberal a venit în Parlament cu o iniţiativă legislativă prin care se propunea dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, iniţiativă care a fost respinsă de majoritatea socialistă din Camera Deputaţilor. Însă, cu siguranţă, vom readuce în faţa colegilor parlamentari această iniţiativă în următoarea sesiune a Parlamentului în care sperăm că vom avea o majoritate care să ne permită adoptarea acestui proiect legislativ.

Marius Marin:  Care ar fi şansele unui candidat independent să fie ales deputat sau senator în diaspora, ţinând cont de numărul de semnături necesare pentru a fi trecut pe liste? De ce sunt sabotaţi, practic, oamenii din afara sistemului?

Viorel Badea: Nu este vorba de sabotaj, ci de aplicarea legilor în vigoare. Au mai fost cazuri în care independenţii au putut să candideze şi chiar să câştige şi, aici, aş aminti, desigur, de domnul europarlamentar Mircea Diaconu. Dacă dorim cu adevărat să schimbăm ”sistemul”, este necesar să acţionăm în ”echipă”, nu solitari. Acţiunea politică întreprinsă pe ”persoană fizică” riscă să devină, treptat, populistă.

Marius Marin: Care au fost criteriile pe baza cărora aţi fost inclus pe listele partidului?

Viorel Badea: Experienţă (nu cred că exagerez dacă spun că am cea mai aprofundată expertiză în relaţiile cu românii de pretutindeni dintre toti oamenii politici actuali), activitatea desfăşurată alături şi pentru comunităţile româneşti de pretutindeni, atât în Parlament şi comisii, cât şi la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei sau în statele în care românii sunt rezidenţi, precum şi criteriile de integritate aplicate de Partidul Naţional Liberal candidaţilor de pe listele propuse pentru alegerile parlamentare. Trebuie precizat aici ca PNL este singurul partid politic românesc care a introdus în evaluarea candidaţilor un set de criterii de integritate şi care, mai cu seamă, a şi aplicat acest set de criterii.

Marius Marin:  Ce vă face potrivit pentru această funcţie? Care ar trebui să fie calităţile unui senator sau deputat de diaspora?

Viorel Badea: O excepţională cunoaştere a realităţilor româneşti din diaspora şi din vecinătate, dublată de o disponibilitate de implicare necondiţionată şi manifestată la 360 de grade. Profilul unui parlamentar ar trebui să se muleze pe nevoile electoratului sau, pe speranţele pe care alegătorii şi le pun în cel ales : cel mai important asset al unui parlamentar este caracterul său, educaţia sa, urmat de o cunoaştere perfectă a grupului pe care îl reprezintă în parlament, o disponibilitate de acţiune maximă şi, nu în ultimul rând, excelente abilităţi de negociator. În plus, faţă de toate acestea, un parlamentar de disapora este necesar să fie conectat la viaţa politică din statele în care trăiesc comunităţile de români : să aibă calităţi de fin diplomat, să cunoască limbi străine să aibă capacitatea de a-şi construi relaţii personale cu oameni politici din state de reşedinţă ale românilor din diaspora şi din vecinătate.

Marius Marin: Foarte mulţi români din diaspora consideră că ar trebui să fie reprezentaţi în Parlamentul României de oameni din comunităţile lor şi nu de „trimişi” ai partidelor politice. Cum comentaţi acest punct de vedere?

Viorel Badea: Un parlamentar care reprezintă diaspora românească, precum şi comunităţile românilor autohtoni din vecinătatea României şi Balcani (pentru că de anul acesta reprezentarea va fi la nivel global, nu uninominal) va trebui să fie, în primul rând PENTRU diaspora, şi mai apoi DIN diaspora. Am mai avut experiente cu anumiţi parlamentari ”din disapora” care nu au performat conform aşteptărilor comunităţilor de români din care au provenit.

Marius Marin: Care credeţi că sunt cele mai mari probleme ale românilor din diaspora?

Viorel Badea: În primul rând, nivelul şi, pe alocuri, calitatea reprezenţantelor consulare ale României în străinătate: consulate puţine, un număr mic de funcţionari, bună parte dintre ei inadecvaţi activităţii pe care o desfăşoară, proceduri greoaie şi costuri exagerate. În al doilea rand, incapacitatea actuală a statului român de a asigura o platformă identitară adecvată comunităţii românilor de pretutindeni, atât la nivel educaţional (diseminarea intensă a proiectelor guvernamentale de însuşire a limbii române şi a noţiunilor de istorie, cultură şi spiritualitate românească), cât şi la nivel cultural. Iar în al treilea rând, în cazul romanilor care intenţionează să revină în ţară, este necesară adoptarea unor programe de reinserţie multilevel.

Marius Marin: Cu ce program veniţi pentru românii din străinătate? 

Viorel Badea: Succint, fără multă vorbărie: Creşterea numărului consulatelor României în străinătate şi diminuarea procedurilor şi a costurilor aferente, creşterea numărului de parlamentari pentru diaspora în conformitate cu legislaţia actuală a României, introducerea votului electronic pentru eficientizarea participării electorale a cetăţenilor români din diaspora, crearea unei instituţii cu adevărat reprezentative pentru românii de pretutindeni, un minister al românilor de pretutindeni, încurajarea participării românilor din diaspora în administraţia centrală şi locală din România, în baza competenţelor fiecăruia, precum şi promovarea unui sistem instiţutional de protecţie şi promovare a investiţiilor românilor din diaspora în România.

Marius Marin: Cum comentaţi rezultatul alegerilor din Republica Moldova?

Viorel Badea: Ignoranţa, iresponsabilitatea şi indiferenţa actualei conduceri a Republicii Moldova a creat o stare de repulsie şi profundă neîncredere în rândurile simpatizanţilor mişcării proeuropene de la Chişinău, ceea ce a favorizat acţiunea electorală a ”cohortelor prosovietice”. Nu cred că este totul pierdut, în condiţiile în care actuala clasa politică ”proeuropeană” realizează, măcar în al doisprezecelea ceas, că trebuie să facă ceea ce spune, că trebuie să devină cu adevărat ”proeuropeană”, aşa cum şi-a asumat de nenumărate ori. Basarabeanul de rând vrea ”pâine şi dreptate”. Cine îi va da aceste două lucruri, va administra Republica….

Marius Marin: Credeţi în unirea Republicii Moldova cu România? Se mai poate vorbi despre îndeplinirea acestui ideal cu un preşedinte prorus?

Viorel Badea: Cred în Reunirea făptuită, nu ”pălăvrăgită” şi ”urlată” în campaniile electorale. Reunirea se face începând de la ”firul ierbii”, cu delicateţe, fermitate şi implicare constantă şi concretă şi se desăvârşeşte printr-o acţiune diplomatică de anvergură în capitalele statelor care contează, actualmente, la nivel global. Restul sunt desene animate cu ”nu pagadi, zaieț !”

Marius Marin: Cum vedeţi noul context geopolitic, ţinând cont de rezultatul alegerilor din SUA, Moldova şi Bulgaria?

Viorel Badea: Complicat! Pe de o parte creşte rolul României ca pilon de stabilitate geo-politică în relaţia cu Uniunea Europeană şi SUA, pe de altă parte se creează unele vulnerabilităţi pentru proiectul european în regiune. În acest context, eu sper ca preşedintele Trump, asemenea celorlalţi preşedinţi americani republicani, să aibă o atitudine favorabilă faţă de România şi faţă de proiectele sale pro-atlantice.

Sursa: MesagerulRomanesc

Posted by
Categories: Stiri

No comments yet. Be the first!
Leave a Reply

On The Campaign Trail

Check the dates and see when we're in your town!
Do NOT follow this link or you will be banned from the site!